Primul animal pe care oamenii l-au supus puterii lor prin domesticire este, probabil, cainele, catei de vanatoare care ii insoteste pe toate drumurile.Este posibil sa nu fie un produs al domesticirii, ci un insotitor care isi urma propriile instincte, asociindu-se oamenilor de vanatoare, iar acestia il lasau sa-i insoteasca pentru ca le era util in urmarirea vanatului.Era vorba deci, de o asociere mai degraba, decat de o relatie intre stapan si servitori.
Este dificil sa se spuna carei specii canine apartine gloria de a-i fi furnizat omului primul insotitor.Cu toate cercetarile numeroase, preistoria cainelui nu a fost inca elucidata.Unii specialisti sunt de parere ca rasele canine actuale isi au originea in cel putin doua tipuri primitive: sacalul tropicelor, care seamana cu vulpea, si lupul nordic.Altii presupun ca lupul este unicul stramos al cainilor domestici, iar altii semnaleaza asemanarea dintre dinocyon, un caine de la sfarsitul perioadei tertiare si urs.Este totusi sigur ca spre mijlocul perioadei tertiare existau deja caini care se deosebeau putin de cei de astazi.
In legatura cu aceasta controversata problema, redam mai jos opinia unor biologi, lasand deschis acest articol pe siteul nostru.
Desigur, originea animalelor domestice nu este inca suficient de bine cunoscuta.Un lucru se stie insa: speciile domestice au, nu unul, ci mai multi stramsoi salbatici in ascendenta lor.Astfel, stramosul majoritatii cainilor domestici - crede Konrad Lorenz - nu este lupul nordic, cum s-a considerat mult timp, ci alaturi de acesta si in mai mare masura, un rol important in zamislirea cainelui l-au jucat diferite specii de sacali.Numai cateva rase de caini descind, mai ales, dar nu in intregime din lup si insusirile lor dovedesc ca ele reprezinta o exceptie.E vorba despre cainii eschimosi, samoyezi, laika, chow-chow si alti cativa, toti originari din Marele Nord.Nici unul dintre ei nu este insa lup pur sange caci in ascendenta tuturor acestor venind din sacali si adusi de om in inaintarea sa spre nord.
Opinia lui Lorenz nu este totusi unanim acceptata.De exemplu, in lucrarea enciclopedica "Lumea Animalelor", celebra opera a lui A.E. Brehm, gasim aceasta afirmatie: "S-a stabilit astazi precis ca lupul este cel mai important stamos al cainelui domestic".
Lorenz, cum am vazut, nu impartaseste aceasta idee, considerand-o intemeiata numai pentru un numar mic de rase de catei.Desigur, sustine el, sacalul auriu a fost singura specie care s-a atasat de om in timpurile preistorice.Foarte probabil, in diferitele zone ale globului, si alte specii de sacali, de talie mai mare si mai apropiate de lup ca aspect, au fost domesticite si apoi s-au incrucisat intre ele.Exista deci caini ce descind predominant din sacali si caini ce descind in special din lupul nordic, numarul acestor din urma rase fiind mai mic decat al celorlalte.
Fondatorul etologiei, aduce in sprijinul teoriei sale, cum era si firesc, mai multe argumente de tip comportamental.O asemenea dovada este antipatia pronuntata, mergand pana la dusmanie, ce se poate observa intre cateii nordici, cu ereditate dominanta de tip lup, si cateii europeni, care descind predominant din sacal.Cand un chow-chow, rasa nordica apartinand dominantei lup, isi face aparitia pe ulita unui sat, produce in randul cainilor de tara un val spontan de ura ca si cum nu ar fi vorba tot despre un caine, ci de un lup veritabil.Si invers, orice corcitura de catel de maidan va accepta cu draga inima prietenia unui sacal sau a unui dingo.Observatiile lui Lorenz s-au confirmat cu totul la Gradina zoologica Bucuresti unde, in anii 1960-1961, un sacal cu spate negru a convietuit in deplina intelegere cu un catel de maidan.
Aceste simpatii si antipatii innascute au in ochii lui Lorenz infinit mai multa greutate decat toate masuratorile si comparatiile de cranii si pe schelete pe care se bazeaza opinia contrara.Deosebirile de comportament intre descendentii liniei lup si cei ai liniei sacal merg pana acolo incat, in anumite situatii, ei nu se recunosc in calitate de reprezentanti ai aceleasi specii.Asa se face ca masculii apartinand liniei lup se poarta uneori ireverentios, daca nu de-a dreptul agresiv, fata de femele si catelusi apartinand liniei sacal (si viceversa), fapt ce constituie o grava incalcare a normelor moralei canine la nivel de specie.
Si etologul austriac conchide cu umorul sau obisnuit:" Zoologii care se indeletnicesc cu studiul comportamentului, sesizeaza clar diferenta de specie intre cainii cu sange de lup si cei cu sange de sacal, cu conditia ca ei sa aiba simtul a ceea ce face unitatea unei rase.Si intrucat cateiii insusi, care se tin in general departe de controversele stiintifice, au ajuns si ei la aceeasi concluzie, inclin implicit sa-i cred pe ei mai mult decat cifrele statisticilor."
